Recomandari
Noile directii de actiune ale Campaniei pentru mentinerea Buletinelor (cartilor de identitate) FARA CIP PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Joi, 07 Octombrie 2010 02:13

Iată ideile noastre de acțiune, pe care dorim să le punem în aplicare și pentru care avem nevoie de sprijinul tuturor românilor ce conștientizează pericolul dictaturii biometrice.


Din experiența campaniei precedente, împotriva pașapoartelor biometrice, am înțeles că nici una dintre forțele politice actuale (Patriarhia BOR sau vre-unul dintre partidele politice existente) nu vor prelua mesajul nostru și nu vor schimba legislația în favoarea oamenilor. Batem la uși închise. Același lucru și cu Justiția, care este subordonată politic.

Campania pe care dorim să o demarăm are 3 direcții principale de acțiune.

1. Informare. Pentru ca oamenii să reacționeze, trebuie să fie informați despre pericolele care îi pândesc. Vom organiza în continuare mitinguri și chiar conferințe publice. În cadrul acestor mitinguri, vom prezenta informațiile, oamenii se vor putea înscrie pe liste de organizare, vom putea forma mici celule care să acționeze pentru îndeplinirea celorlalte scopuri ale campaniei (strângeri de fonduri, strângeri de semnături pentru înființarea unui partid anti-cip, organizare de conferințe zonale, etc.) În cadrul
campaniei de informare, vom îndemna oamenii să se organizeze pe plan local,
să pună fiecare câte un leu, doi, și să îi utilizeze eficient. O idee de ”reclamă” anti-cip, foarte bună, este aceea de a plăti pentru tipărirea pe material auto-colant a mesajelor anti-cip, de mici dimensiuni, viu colorate (pe care le avem deja de la campania precedentă – de genul ”refuză cipul – refuză dictatura biometrică”), și pe care le vom distribui în intersecții și îi vom îndemna pe șoferi să și le lipească pe partea din spate a mașinii
proprii, astfel încât să fie vizibile în trafic (de către conducătorii auto din spatele lor), de asemenea, vom produce autocolante de mari dimensiuni, pentru care vom plăti companiilor de transport public sau privat (autobuze, tramvaie, sau chiar tiruri, camioane) pentru a le lipi pe acestea, în regim de reclamă. Acest mod de a face campanie va difuza mesajul nostru mult mai bine în rândul oamenilor, mai durabil decât prin afișe lipite pe stâlpi, care dispar a doua zi. Rezultatul va fi acela ca, daca vom face o informare
buna, FOARTE PUTINA LUME VA LUA NOUL BULETIN. Fiecare om ce refuza noul
buletin biometric va reprezenta un suflet potential salvat de sub tirania semnului fiarei.

2. Platforma politică. Șansa noastră este să înregistrăm o mișcare politică care să promoveze legislația anti-cip. Se va numi ”Mișcarea pentru libertate” și va fi înființată de către ONG-urile care se vor implica pentru această campanie. Președenția acestei structuri politice va fi deținută prin rotație de către fiecare reprezentant al organizațiilor susținătoare (câte 3 luni fiecare), pentru a nu exista tentația (și riscul) acaparării puterii și
deturnării acestei Mișcări. Odată înființat un astfel de partid, oamenii vor avea o alternativă la momentul potrivit, fapt care fie va duce la concesii din partea actualei puteri, forțată de o astfel de concurență, fie va asigura intrarea în Parlament a reprezentanților acestei Mișcări, și care astfel vor putea face ceva concret pentru a schimba legislația actuală.

3. Acțiune civică. Dacă vom reuși să emulăm populația prin acțiunile noastre de informare, putem prezenta alternative la noile prevederi legale privind cipurile, vom putea chiar face propuneri de proiecte legislative, chiar înainte de a înregistra partidul, prin forța opiniei publice. Am putea, spre exemplu, ca într-un moment cheie, chiar să declarăm greva foamei în fața Ministerului Administrației și Internelor – responsabil de punerea în aplicare a Hotărârii de Guvern privind cărțile de identitate biometrice,
și să creem o presiune pentru a ni se acorda măcar un drept de opțiune, de a alege să nu primim cărți de identitate cu cipuri, ci tot modelul vechi (alternativă care nu este prevăzută în actuala legislație). Cei care simt imboldul de a martiriza pentru salvarea acestei tari, o pot face alaturi de noi, declarand greva foamei. In fond, iertarea pacatelor acestui popor nu se poate face decat cu multa cainta, post si rugaciune.

Pentru ca toate aceste planuri să funcționeze, trebuie să fim uniți.

Astept raspunsurile voastre. Sediul campaniei anti-cip va fi (ca si la precedenta campanie) tot la sediul AVMR, din str. Batiste nr. 11, etaj 1, sector 1 Bucuresti (in spatele hotelului Intercontinental, blocul rosu dinaintea Ambasadei SUA). Telefon de contact: 0728178998


Ene Viorel

 



Add this page to your favorite Social Bookmarking websites
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! Yahoo! Joomla Free PHP
Ultima actualizare în Joi, 07 Octombrie 2010 02:55
 
Un Presedinte Ortodox! PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Joi, 19 Noiembrie 2009 16:06

Iata din nou punctul Admin-ului de vedere:

daca il impartasiti, acum este momentul sa il exprimati ca fiind si al dv. si pe alte forumuri, liste, etc.

Conform statisticilor CIA (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ro.html) Romania are in componenta populatiei Crestini Ortodocsi in  proportie de "(including all sub-denominations) 86.8%". Nu vi se pare ciudat ca nici unul din candidatii la presedintia Romaniei nu este cu adevarat Ortodox si nici fidel principiilor ortodoxe?

Ca alegator ortodox am datoria de a alege un candidat ortodox, iar daca aceasta nu este posibil consider ca am datoria de a nu sanctiona aceste alegeri care din start nu prezinta nici un candidat ortodox.
Ce inseamna un candidat cu adevarat ortodox? Inseamna o persoana care are un duhovnic recunoscut si se angajeaza ca pe durata mandatului sa faca ascultare mai ales in chestiuni care privesc Ortodoxia.
Ce inseamna a nu sanctiona alegerile? Inseamna sa ma prezint, sa imi fac datoria civica, dar sa imi anulez buletinul de vot.

Avantaje:
-Buletinele de vot anulate sunt si numarate si putem sa ne dam seama cat de multi oameni ar fi votat dar nu au candidatul potrivit. Astfel se trimite un mesaj politic foarte clar.
-Datoria civica si cea crestina ar fi indeplinite.
-Nu am fi responsabili moral pentru rezultatul final al alegerilor, respectiv conducerea Romaniei pentru urmatoarea perioada (care desigur nu va fi in duhul Ortodox)

acum este momentul potrivit sa va spuneti si parerea dv. in legatura cu aceste alegeri si propunerea de mai sus


Add this page to your favorite Social Bookmarking websites
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! Yahoo! Joomla Free PHP
 
Plata pentru Refuz! PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Luni, 02 Noiembrie 2009 22:21

In ultima vreme se constata in Romania (via SUA si Europa) o restrangere a libertatilor specifica statelor totalitare si terorismului de stat.

Acum grupuri intregi sociale sunt constranse sa faca un vaccin destul de controversat impotriva infectarii cu virusul A1H1xx. Oare este corect din punct de vedere moral sa nu fim intrebati daca aceasta este cea mai buna investitie a banilor care sunt primiti la Ministerul Sanatatii? Iar daca refuzam sa fim vaccinati, oare nu ar fi corect sa ni se restituie partea care corespunde serviciului de vaccinare din acesti bani? Poate dorim sa achizitionam tratamente alternative sau poate doar dorim sa recuperam acesti bani care ni se cuvin pe drept noua, contribuabililor.

Daca autoritatile nu restituie acesti bani celor care nu doresc sa cumpere serviciul de vaccinare, nu ar trebui date in judecata? Daca exista vre-un avocat care doreste sa deschida o astfel de actiune de clasa, il rog sa anunte intentia pentru a incepe sa ne organizam.



Add this page to your favorite Social Bookmarking websites
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! Yahoo! Joomla Free PHP
 
Alegeri 2009 - Ultima Strigare! PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Sâmbătă, 06 Iunie 2009 20:07

Iata ca ne aflam in plin circ al alegerilor. sau daca doriti teatru electoral sau cersetorie de voturi. Dupa cum ati constatat in saptamanile si zilele trecute multimile de corturi pline de mercenari de moment ai celor de la putere, pusi toti sa "dea bine" si sa cerseasca voturile "de cartier".

Am fost si eu pe "la corturi" sa ii intreb despre pozitia partidului lor in legatura cu cipurile sau in legatura cu legile de ascultare electronica sau cu legea introducerii organismelor modifcate genetic. majoritatea nici nu stiu pentru care legi a votat partidul care il reprezinta pe teren. partidele doresc ca noi sa uitam ce abuzuri au facut si sa le votam din nou listele. mizeaza pe lipsa de informare si iresponsabilitatea noastra!

Stimati cetateni romani,

maine avem urmatoarele optiuni:


1. Lipsa de la vot. Asta e cel mai simplu. Si cei lipsiti de interes pot face asta si de alfel vreo 75% din cei care au drept de vot. Oare noi asta trebuie saAbsenteismul va fi interpretat ca lipsa de interes, deci nu ne ajuta cu nimic. Mai mult: cei care nu se duc deloc la vot nu isi fac datoria de cetateni (nu degeaba votul in Elvetia este obligatoriu), nu depun nici un efort si sunt iresponsabili, ei isi merita conducatorii - oricare conducatori ar fi ei.

2. Votul acordat unui candidat/partid. 
Daca mergem la vot si votam un reprezentant (adica sistemul actual), atunci suntem si noi responsabili pt ceea ce va face "reprezentantul" nostru.
Daca am vota pt reprezentantii actuali, niste persoane care sunt mincinoase si ne reprezinta eronat, noi putem f bine sa pierdem Transilvania de exemplu si dupa ce am votat pe un reprezenatant care s-a ANGAJAT sa ne apere interesele in aceasta problema. in plus RAMANEM responsabili si pt alte actiuni mincinoase ale acelui reprezentant pe care noi l-am investit. Am putea sa ne gandim la un partid care spune ca va lupta anti-cip si pro-familie (PRM) si sa concluzionam ca alegem raul cel mai mic. Insa cred ca se poate mai bine decat atat.

3. Votul alb. Presupune introducerea votului in urma fara nici o stampila. A fost propus anii trecuti de catre Pro Democratia. S-a dovedit ineficient, intrucat au putut fi stampilate si atribuite candidatilor "influenti" din anumite zone. Nepractic.

4. Votul anulat. Presupune stampilarea multipla a votului. Este cea mai buna solutie gasita de colectivul nostru pana in prezent. Un numar mare de voturi anulate vor exprima in fapt lipsa de legitimitate a celor ce vor fi alesi, iar daca numarul de voturi anulate il va depasi pe cel al voturilor exprimate in favoarea candidatilor, atunci vom putea cere anularea scrutinului.

In consecinta, pentru aceste Euroalegeri 2009, recomandarea este:
sa se participe la vot si sa se anuleze buletinul de vot astfel incat sa nu poata fi "refolosit"
sa se scrie in clar pe buletinul de vot: "Nu vreau acte cu cip! Nu vreau homosexualitate în România!"


contra-argumente intampinate:

cineva spune: 
"Asta este o inselaciune, pentru ca voturile respective vor fi anulate intr-adevar dar, procentajul voturilor anulate va fi redistribuit proportional catre toate partidele. 

(In stabilirea procentajelor, numitorul este numarul celor prezenti la vot).

Pe de alta parte, varianta aceasta a votului uninominal, daca ati observat, este adoptata pentru eliminarea unor politicieni incomozi si pentru promovarea cozilor de topor. Dar asta e alta discutie."

Raspuns:
O fi fiind numararea si calculul asa cum e descrisa mai sus, insa ratiunea si judecata dupa care s-ar face asa un calcul nu ar fi cea adevarata. iar noi ca buni cetateni dorim sa ne luam dupa ratiunea si pozitia morala care este corecta din punctul nostru de vedere. ce va face guvernul in calculele lui cu voturile nostre si cu optiunea noastra de a anula buletinul de vot este treaba lui si nu suntem noi respensabili decat pentru actiunile noastre. Cum vi se pare normal: numitorul sa fie numarul celor prezenti la vot sau numarul celor care au votat? Iar daca este numarul celor prezenti, atunci de ce s-ar alege pozitiile libere dintre partidele pentru care NU S-A VOTAT? Nu ar fi mai normal si corect dpdv moral ca pozitiile libere sa fie anulate cum si buletinele au fost anulate?

pentru post-uri ca cele ale lui Sacciv:
http://saccsiv.wordpress.com/2009/06/05/nu-votati-la-actualele-alegeri-europarlamentare-2009/

Raspuns:
Pozitia este corecta si daca nu am putea sa anulam buletinele de vot recomandata era lipsa de la vot. Posturile insa nu iau in considerare existenta variantei 4. anularea buletinului de vot. Eu cred ca putem face mai mult decat sa stam degeaba.
 
 
Concluzia rationala este sa optam pentru a nu face rau daca bine nu avem posibilitatea sa facem. daca reprezentantii NEVOTATI de noi vor face lucruri rele, noi vom ramane dpdv moral curati. Din pacate nici unul dintre candidatii inscrisi pe liste nu s-a exprimat importiva cipurilor, deci nu ne reprezinta si nu avem de ce si pe cine sa votam. deci recomandarea noastra ramane cea enuntata in post-ul initial: http://ramailiber.ro/index.php/articole/38-recomandari/55-recomandari-alegeri-europarlamentrare-200


Add this page to your favorite Social Bookmarking websites
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! Yahoo! Joomla Free PHP
Ultima actualizare în Sâmbătă, 06 Iunie 2009 20:08
 
Argumente contra documentelor biometrice si a RFID-urilor PDF Imprimare Email
Scris de loredanaC   
Marţi, 02 Iunie 2009 22:21

Argumente contra documentelor biometrice şi a RFID-urilor


Cine are de câştigat de pe urma documentelor biometrice?

Răspuns: Guvernul. Toate guvernele ţărilor caută metode de a-şi mări controlul şi puterea asupra populaţiei, uneori din motive oarecum benigne, dar de cele mai multe ori au efecte negative asupra poporului.

Marile Corporaţii. Ele tânjesc după o clasificare a consumatorilor după profilurile demografice şi economice. Nu este un motiv sinistru. Acest lucru are ca efect doar creşterea profitului, fiindcă astfel, ei îşi pot fixa mult mai eficace publicul ţintă.


"Dacă nu ai nimic de ascuns, nu are de ce să-ţi fie teamă."

Această afirmaţie este una dintre cele mai populare, repetate la nesfârşit de mass-media şi intrată deci în reflexul publicului."

Răspuns: Documentele biometrice vor transforma zeci de mii de oameni obişnuiţi în criminali. S-a stabilit deja un mare număr de ilegalităţi şi pedepse pentru a se asigura supunerea populaţiei: amendă de 1000 de lire pentru neanuntarea schimbării detaliilor personale; 2500 de lire pentru nedetinerea documentului biometric; doi ani în închisoare pentru refuzul de a plăti amenda (în Anglia). Nevoia ta de intimitate nu are nimic de a face cu faptul că ai avea ceva de ascuns. Această noţiune este total eronata. Pentru a-ţi invada intimitatea, cineva ar trebui să aibă un motiv foarte bun, de exemplu: eşti implicat în activităţi criminale sau eşti suspect intr-un asemenea caz. Atunci, respectând legea, poliţia iţi poate invada intimitatea pentru o perioadă limitată de timp, asociată cu cercetarea ta. Numai regimurile dictatoriale ieşite de sub control cred în monitorizarea şi controlarea tuturor cetăţenilor doar fiindcă un grup mic de indivizi ar putea să facă ilegalităţi.


De fapt, cei nevinovaţi au intr-adevăr de ce să se teamă. Criminalii şi teroriştii pot găsi cu uşurinţă o cale de a ocoli aceste documente electronice- care pot fi doar un mic inconvenient(său poate chiar o adevărată şansă) pentru ei. Doar cei neatenţi şi naivi pot fi prinşi intr-un coşmar birocratic. Ei sunt cei care vor fi amendaţi şi consideraţi criminali pentru că nu şi-au înnoit la timp documentul respectiv.


"Dar totuşi, dacă acestea salvează cel puţin un/o..."

...copil, viaţă, victima unei crime sau atac terorist, imigrant ilegal...etc.

Răspuns:Nu aplicăm acest argument în niciun alt aspect al societăţii, aşa că de ce am face asta pentru documentele biometrice? Ucidem 3,000 şi rănim alţi 30,000 prin accidente de maşină în fiecare an şi totuşi nu interzicem maşinile. 120,000 mor în fiecare an din cauza bolilor legate de fumat şi totuşi nu interzicem ţigările. 80 de oameni mor în fiecare an din cauză că alunecă pe scări- dacă folosim acelaşi argument, ar trebui să le interzicem şi pe aceastea, că doar salvează cel puţin o viaţă, nu?


"Ce este aşa de rău în a avea un document-card cu cip? Doar avem nevoie de ele în lumea noastră modernă şi deja avem o grămadă de asemenea acte."

Răspuns:Nu ne opune documentelor de identitate precum cardurile RATB, cardurile de bibliotecă, cele bancare etc. Mai mult, nu suntem împotriva niciunei metode de identificare în particular (de exemplu cea biometrică). Pe scurt, dacă alegi să ai un card bancar biometric dat de (să zicem) Banca ABC, atunci aceasta este alegerea ta. Poţi să depui banii la acea bancă sau nu, poţi să porţi cardul cu tine sau nu- şi poţi da în judecată ABC dacă trimite informaţiile tale personale către o a treia parte, fără consimţământul tău. Noi suntem împotriva introducerii obligatorii a documentelor biometrice pentru fiecare cetăţean al României, şi a bazelor de date asociate acestora, manevrate de birocraţii guvernamentali. Asemenea bază de date ar creşte în fiecare an tot mai mult, pană când guvernul ar avea un fişier pentru fiecare persoană din România. Fişierul şi documentul (cardul biometric) vor conţine sau trimite la istoricul financiar, de sănătate, religie, etnie, dosarul penal, istoria achiziţiilor(cumpărăturilor), locurile frecventate de cetăţeanul "ţintă", profilul politic, profilul ADN etc. În fiecare an ne vom trezi cu un telefon care ne va anunţa că trebuie să mai adăugam date în dosar şi totul în numele luptei "anti-fraudă", "anti-crimă", "anti-terorism", "pentru protecţia copiilor", "anti-evaziune fiscală" sau altele la fel.


"Sună cam À-la-Big Brother, dar ce te face să crezi că guvernul ar vrea un asemenea nivel de control asupra populaţiei?"

Răspuns: Toate guvernele din toate ţările caută metode de a-şi mări puterea şi controlul. Deşi vorbesc despre reducerea puterii statului şi creşterea puterii poporului, ele au făcut exact contrariul- au introdus mai multe legi, taxe mai mari, mai multă centralizare şi reducerea libertăţilor cetăţenilor. Pentru argumentul nostru foarte important este faptul că documentele biometrice şi registrul naţional de baze de date sunt instrumente suficiente ca să permită regimurilor corupte să facă orice. Poate acest guvern nu face rău poporului- dar următorul? Ce spuneţi despre următoarele 50 de guverne? Practic, aveţi încredere în guverne că vor face ceea ce e mai bine pentru cetăţeni acum şi pentru totdeauna?


"Care este de fapt pericolul aici?"

Răspuns: Spionajul guvernamental. In fiecare an vedem cum tot mai mulţi birocraţi au acces la dosarele cetăţenilor şi cum tot mai multe informaţii sunt cerute spre a fi adunate în acele dosare.

Acest lucru ne va face să cedăm în mod constant şi zilnic controlului exercitat de stat. Astfel ne vom pune întrebări precum: "Oare am cardul biometric la mine?Dacă sunt oprit de poliţie? Trebuie să-mi aduc aminte să-l iau la mine mereu. Sper să nu fiu prins de data asta..." şi "Oare să cumpăr revista asta despre arme? Dacă apare în dosarul meu? Poate nu ar trebui să vizitez ţara asta- ar da o impresie proastă la dosar. Hai să nu cumpăr şi sticla asta de vin- ar putea afecta statistica mea medicală şi bonusurile de la firma de asigurări..."


"Dacă vă opri terorismul, atunci eu sunt de acord cu această măsură."

Punct cheie

Cardurile biometrice vor avea efect mult prea mic împotriva terorismului, ba chiar îl pot facilita. Unii terorişti sunt "purtători de card" în ţara în care locuiesc cu acte în regulă (exemplu Timothy McVeigh, cel care a pus bomba în Oklahoma). De asemenea, precauţiile uzuale, de bun simţ, împotriva terorismului vor fi lăsate la o parte, punandu-se toată încrederea în aceste carduri.


"Cardurile biometrice nu vor opri terorismul" David Blunkett- parlamentar englez (înainte să-şi dea demisia).


Răspuns: De fapt, ar putea să facă viaţa teroristului mai uşoară. Chiar guvernul englez a renunţat la sloganul obosit "lupta împotriva terorismului", privind aceste carduri, atunci când au realizat că ele nu se ridică la nivelul aşteptat. Guvernul a reînceput să-l folosească pentru a susţine celelalte argumente slabe pentru această măsură draconică. Imaginaţi-vă teroriştii de la 11 septembrie abandonandu-şi planul pentru că...nu au un card biometric valid. Nu pare foarte credibil. "Oare lipsa unui card biometric va opri un terorist hotărât? Nu. De asemenea, mulţi terorişti sunt cetăţeni "purtători de card", cum am mai spus. Aceste documente biometrice pot fi falsificate foarte uşor (vezi mai jos), permiţând teroriştilor să intre în ţară fără să treacă prin prea multe puncte de control (mai puţine decât în prezent). De ce? Dacă ei au cardul şi irisul lor scanat se regăseşte în baza de date nu li se va spune decât "Puteţi să treceţi", fără să se mai uite cineva la ei şi a doua oară.


"Am auzit că preţul pentru implementarea unui sistem ca acesta este foarte mare. Este adevărat"

întrebare cheie

De ce guvernul intenţionează să cheltuiască cel puţin 5.5 bilioane de euro pe un sistem de identificare pe bază de RFID, în loc să folosească acei bani în învăţământ, infrastructură, spitale?

Răspuns: Guvernul estimează o cheltuială de mai mult de 5.5 bilioane de euro. La aceasta se pot adăuga sume pentru rateurile obişnuite date de guvern atunci când se implică în proiecte de mare anvergură, putând să se ajungă la un total de două sau trei ori mai mare decât suma iniţială. În tot acest timp spitalele sunt o ruşine, şcolile au nevoie de reparaţii, sistemul de transport în comun a devenit bătaie de joc, iar copiii din zonele defavorizate trăiesc în mizerie. Acum puteţi să vă întrebaţi de ce guvernul preferă să cheltuiască suma aceasta enormă pentru a ne introduce intr-un sistem computerizat gigant, decât pentru aceste probleme adevărate ale societăţii.

Se va crea o birocraţie vastă de angajaţi cu salarii mari pentru a menţine sistemul de etichetare a fiecărui cetăţean, de eliberare de carduri, de amendare a celor ce nu respectă regulile, de tratare a cazurilor de furt şi pierdere.


"Cine va plăti pentru toate acestea?"

Răspuns: Tu vei plăti. Plata poate fi directă (au planuri de a-ţi cere taxă pentru privilegiul de a fi transformat intr-un număr) sau prin taxe şi impozite mărite. Guvernul nu are bani proprii, aceştia vin de la oameni ca mine şi ca tine, intr-un fel sau altul. Şi sub un sistem obligatoriu de carduri biometrice, nu vei avea ce să faci, decât să plăteşti. Nu vei avea de ales. Opoziţia va fi taxată întâi cu amenzi şi apoi cu închisoarea. Guvernul plănuieşte deja o nouă clasă de ilegalităţi şi pedepse, asociate cu aceste documente.


"Dar sigur vor reduce crimele,nu? Asta ar trebui să fie ceva bun."

Punct cheie

Poliţia nu s-a arătat pană acum foarte convinsă de această aşa-zisă reducere a criminalităţii ca rezultat la folosirii documentelor biometrice. Mai degrabă se va crea o imensă afacere subterană de falsificare a acestora, estimată la câteva bilioane de euro. Ce poate să fie făcut de om, poate fi falsificat de om.

Răspuns: Poate reduce frauda prin CNP, dar aceasta este doar o infimă parte din fraudele de securitate socială. În schimb, nu poate face nimic pentru a opri alte ilegalităţi (hoţie, atacuri,spargeri, violuri, crimă...). Iar în ceea ce priveşte crima organizată, ea chiar poate avea de câştigat. Pentru motive, vezi discuţia despre terorism. Metoda potrivită de abordare a fraudei de securitate socială este prin identificarea corectă a persoanelor care folosesc serviciile sociale- nu prin introducerea de carduri biometrice obligatorii pentru toţi cetăţenii. (Aceeaşi idee se poate folosi şi în cazul următor: introducerea cardului biometric pentru toţi cetăţenii deoarece...oamenii împrumută cărţi din biblioteci folosind nume şi adrese false şi nu le returnează. Răspunsul- metode de identificare mai bune pentru biblioteci, nu instituirea documentelor biometrice pentru toată lumea.) De asemenea, nu este un argument valid să spui: "Dacă X reduce ilegalitatea, atunci X ar trebui introdus." Acest lucru lasă deschisă calea pentru microfoane ascunse la fiecare colţ de stradă, înregistrarea de rutină a telefoanelor, deschiderea mail-urilor private etc. Toate acestea ar reduce drastic ilegalităţile.

Poliţia rar are probleme la identificarea criminalilor, odată prinşi. De obicei problemele apar la obţinerea unei pedepse corespunzătoare pentru aceştia, iar asta nu are nimic de a face cu documentele biometrice.


"Dar acestea nu au cum să fie falsificate, nu?"

Răspuns: Este un card din plastic, făcut de om, cu un cip, făcut de om. Orice este făcut de om, poate fi falsificat de om. Nu poţi crea un asemenea card pe masa din bucătărie, dar ce ziceţi de un laborator ultra-modern, condus de cele mai sofisticate minţi criminale de pe planetă, creat special pentru cele 300 bilioane de euro estimate pentru piaţa ilegală de documente biometrice false?

Oare acest titlu din ziarul "The Telegraph", iunie 2007, vă surprinde?

"Teroriştii cu bomba de la Parlament au folosit carduri de identitate false pentru a accesa Palatul Westminister."

Sau acesta: "Mafia organizată, specializată in falsificarea cardurilor de identitate - în Taiwan."

Dar acesta?:

"Capii mafiei drogurilor scot acum mai mult din falsificarea cardurilor decât din droguri."

De asemenea, aceste carduri vor fi produse de oameni, ce vor munci în fabrici (enorme), pline de...oameni. Aceşti lucrători vor avea, în principiu, salariul minim pe economie. Credeţi că unii dintre ei ar fi tentaţi de o mită de 500, 1000 sau 10,000 de euro pentru a trece câţiva oameni "speciali" prin sistem sau pentru a livra 100 de carduri "blank" (goale) unui individ dintr-un bar, fără nicio întrebare? Dacă nu ei, atunci poate supervizorii sau managerii? 100,000 euro pe an în plus este destul de tentant,nu?


"Tot nu înţeleg. Cum poate să fie falsificat un iris sau o amprentă?"

Răspuns: Informaţia biometrică nu poate fi falsificată (hai să presupunem asta). Cu alte cuvinte, irisul şi amprenta ta sunt unice. Însă, detaliile de pe card pot fi modificate. Astfel, un terorist va avea un card fals, cu irisul şi amprenta sa scanate pe el, dar cu nume, adresă şi număr unic false- toate, în mod ilegal, înregistrate (ca la carte) în registrul naţionale de baze de date de către un om din interior care a fost plătit în acest scop. Când îşi va folosi cardul la aeroport, irisul scanat va corespunde cardului şi datele despre el vor apărea : Ion Popescu, Strada Cutare, Nr. 13, Oraş Oriunde- deşi el este de fapt Domnul A Terorist, având cu totul alte date. ţineţi minte, nu este irisul său amprenta în sine pe card, ci doar o înşiruire de 1 şi 0 (cod binar), reprezentând irisul şi amprenta ta.


"Vreţi să spuneţi că teroriştii şi criminalii vor avea carduri false, iar cetăţenii care respectă legile vor fi supuşi la tot mai multe controale, reguli, amenzi şi inconveniente din partea guvernului?"

Răspuns: Da. Dacă acest lucru este greu de crezut, luaţi în considerare armele. Guvernul a retras pistoale şi legitimaţii de la zeci de mii de cetăţeni nevinovaţi şi a închis magazinele de arme din Marea Britanie. În acest timp, criminalii armaţi sunt liberi să se plimbe în oraşe, răzând de asemenea legi. Preţul pentru un pistol de mână în Londra este de 50 de lire, 100 de lire dacă vrei şi cartuşe de 9mm. O puşca-mitralieră? Este a ta pentru 250 de lire. Cetăţenii suferă, criminalii râd. Încă o dată, este imposibil să vezi criminali şi terorişti ce renunţă la activităţile lor ilegale numai pentru că trebuie să aibă la ei un card de identitate!


"Dar problema imigrării?

Răspuns: Imigranţii şi cei care cer azil politic sunt deja supuşi unor verificări aspre şi sunt amprentaţi etc. Imigranţii ilegali nu au de multe ori niciun document de identitate, ba chiar îşi distrug paşapoartele în încercarea de a deveni oameni fără trecut şi fără identitate. Foarte mulţi imigranţi ilegali înfruntă în mod conştient moartea pentru a ajunge în ţări mai sigure. Oare cardurile biometrice îi vor opri pe aceşti oameni disperaţi?


"Dar sigur nu putem avea libertate individuală totală în societate. Vreţi ca guvernul să ne acorde mai multă libertate?"

Răspuns: Libertatea nu ne este dată de guvern! Lucrurile nu merg aşa (sau cel puţin nu ar trebui să meargă). Libertatea este dreptul nostru- dar noi angajăm servitori (guvernul) pentru a reduce aceste libertăţi în limite stricte, dar în puncte esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii. El ar trebui să demonstreze clar că au motive bune pentru a ne reduce libertăţile. Este datoria fiecărui cetăţean de a monitoriza libertăţile pe care le pierde şi motivele pentru care aceasta se întâmplă- şi să protesteze vehement dacă nu sunt de acord cu aceste restricţii. Trebuie să punem cu grijă în balanţă libertatea noastră individuală şi nevoia de a trăi intr-un grup social şi să fim atenţi în mod constant la eventualele motive corupte pentru care unii oficiali ar vrea să ne reducă libertăţile.


"Cardul biometric nu are şi alte beneficii? De exemplu, dacă ar conţine istoricul meu medical, medicamentele pe care le-am luat şi le iau, alergiile la diferite alimente sau substanţe etc- nu ar fi folositor în cazul în care mi-aş pierde cunoştinţa pe stradă şi ar veni ambulanţa?"

Răspuns: Fără dubiu, dacă am avea toţi un card de identitate biometric şi am fi etichetaţi şi introduşi intr-un calculator guvernamental, am avea avantaje. De exemplu, lucrul cu birocraţii ar fi mult mai uşor. Dar, doar pentru că un lucru are avantaje nu înseamnă că ar trebui implementat. (Exemplu: interzicerea fumatului ar salva 120,000 de vieţi în fiecare an.) Răspunsul pentru întrebarea dumneavoastră este: Dacă dumneavoastră credeţi că aveţi nevoie de un card medical de urgenţă, atunci puteţi avea unul şi îl puteţi ţine în permanenţă asupra dumneavoastră. Acest lucru nu are de a face cu noi, restul oamenilor, şi nu ar trebui să fim obligaţi să avem un asemenea card.


"Documentele biometrice există şi în alte ţări, iar în acestea nu par să aibă loc discuţii."

Răspuns: Iarăşi, acesta nu este un argument, faptul că sistemul a fost implementat în alte ţări, deci nu ar fi nicio problemă să fie implementat şi la noi. (Exemplu: Ei au cenzurat accesul la internet în ţara X- deci de ce nu şi aici? Hoţilor li se taie mâinile în ţara Y- deci ar trebui să fie aşa şi la noi.) Şi alte ţări au carduri de identitate. De obicei este o bucată de plastic cu o poză şi o semnătură. Noi nu protestăm împotriva acestuia. În opinia noastră, niciun guvern nu are dreptul de a avea o bază de date cu informaţii despre fiecare cetăţean şi cu atât mai mult nu are dreptul să folosească forţa ca să asigure complianţa. Cetăţenii care au acceptat aceasta joacă un joc foarte periculos, lasandu-se pe mâna unui guvern "binevoitor" acum şi pentru totdeauna.



Add this page to your favorite Social Bookmarking websites
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! Yahoo! Joomla Free PHP
Ultima actualizare în Miercuri, 10 Iunie 2009 09:56
 
«ÎnceputAnterior12UrmătorSfârşit»

Pagina 1 din 2
Copyright © 2012 ramailiber.ro. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licenţa GNU/GPL License.
 
Grupuri Google
Abonati-va la Ramai Liber
E-mail:
Vizitati acest grup